"Noaptea acoperea, ca o naframa neagra, paduri si lunci, iar jos, departe, aprindea lumini firave si triste, lumini straine acum, inutile si lipsite de interes atat pentru Margareta, cat si pentru Maestru. Noaptea invaluia cavalcada, impresurand-o si semanand ba ici ba colo, pe cerul melancolic, mici pete de lumina palida- stelele.
(...) - Da totul a ramas in urma pentru totdeauna, raspunse Maestrul, si linistindu-se de-a binelea, il privi pe Woland drept in fata, deschis si curajos.
Atunci peste colina se rostogoli ca un sunet de goarna glasul teribil al lui Woland: "E timpul!", acompaniat de fluieraul strident si hohotul de ras al lui Behemonth."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu